Perechea Mihaela Buzărnescu(foto)/Dalia Zafirova (România/Bulgaria), cap de serie numărul 2, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Buzărnescu și Zafirova au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-0, cuplul Lucia Jara-Lozano/Maria-Eugenia Torres (Argentina/Uruguay) și vor juca, în faza următoare a competiției, cu perechea bulgară Hulia Velieva/Liutfia Velieva, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-2, de cuplul Sultan Golan/Isabella Șinikova (Turcia/Bulgaria).
Perechea Victor Crivoi/Adrian Ungur a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Napoli (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Crivoi și Ungur au fost învinși, în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-3, de cuplul Dustin Brown/Jesse Witten (Jamaica/SUA).
Sursa foto: tenisromania.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER